Secretele genetice ale câinelui Shar-Pei

Rasa de câini chinezească Shar-Pei, tot mai populară în ultima vreme şi admirată pentru înfăţişarea sa originală dată de pielea foarte ridată, i-a intrigat dintodeauna pe cercetători. Geneticienii americani încearcă să afle secretele ascunse în genomul acestei rase bizare.

Cercetătorii au analizat genomurile a 10 rase pure de câini, identificând la câinii Shar-Pei, printre altele, o mutaţie a unei gene numite HAS2, care controlează sinteza unei enzime numite hialuronic-acid-sintaza; acestă enzimă reglează, în organism, producţia de acid hialuronic, unul dintre cei mai importanţi constituenţi ai pielii.

Astfel, mutaţia genei HAS2 ar putea explica de ce, în cazul câinilor Shar-Pei, modificarea acestei gene determină o creştere a „producţiei” de piele.

Cercetătorii cred că această mutaţie a apărut spontan, în urma cu câteva secole, iar primul câine atins de această anomalie – o piele plină de cute – a atras, probabil, atenţia unui crescător, care a obţinut apoi, prin selecţie artificială, o nouă rasă de câini, cu acest aspect neobişnuit.

Gena HAS2 există şi la om şi sunt cunoscute cazuri, foarte rare, în care mutaţia aceleiaşi gene a determinat apariţia aceluiaşi aspect – cute pronunţate şi numeroase ale pielii – la oameni.

Cercetările de genetică pe câinii cu pedigree sunt un domeniu promiţător al ştiinţei, deoarece marea diversitate a raselor de câini – peste 400 – rezultate în numai câteva mii de ani, pornind de la un strămoş comun – lupul – oferă geneticienilor prilejul de a studia problema mutaţiilor genetice, cu rezultate importante şi pentru genetica umană.

Material VIDEO despre rasă:

sursa: Descoperă via BBC

Lasă un comentariu