Vă rugăm să ne furnizaţi câteva date personale despre dvs: nume, vârsta, studii, loc de muncă, familie.
Cristian Domiţian Moroşanu, vârsta 38 de ani, inginer silvic şi absolvent de master în domeniul situaţiilor de urgenţă, consilier principal în cadrul Instituţiei Prefectului- judeţul Suceava. Căsătorit cu Daniela Maria Moroşanu, 1 copil, Ioana Emilia Moroşanu în vârstă de 6 ani.
Vă mai aduceţi aminte cu exactitate când v-aţi apucat pentru prima dată de creşterea câinilor?
Este un moment pe care nu cred că îl voi uita niciodată. În vara anului 1988, tatăl meu mi-a făcut cadou un pui de ciobănesc carpatin (femelă) de culoare sură, provenind de la un crescător din Rădăuţi. Acesta a fost efectiv momentul în care am început creşterea câinilor de rasă. De altfel, locuind la casă, încă din copilărie am crescut câini de diferite mărimi.
Acest microb chinologic îl moşteniţi din familie sau nu?
Şi da şi nu. Da, pentru că din familie mi s-a insuflat dragostea pentru animale. Nu, pentru că nu provin dintr-o familie de crescători de câini. Dragostea mea pentru animale s-a “maturizat” în pasiunea pentru câini.
Cam câţi ani de experienţă chinologică aveţi?
Aşa cum am mai spus, primul câine de rasă l-am deţinut din 1988, dar în expoziţiile canine am participat din 1990, cu romantismul şi rigorile acelor vremuri. Cred că se poate vorbi despre experienţă chinologică din anii 1995-1996, atât ca participant, cât şi ca organizator şi membru fondator de asociaţie chinologică (Asociaţia Chinologică a Judeţului Suceava).
După atâţia ani de experienţă mai faceţi greşeli şi astăzi?
Nu se pot numi greşeli ci eventual, erori. Acestea sunt date de posibila lipsă de experienţă şi de permanentele noutăţi în domeniu (îngrijire canină, hrană, etc) dar şi de limitele umane în domeniul geneticii care guvernează ameliorarea şi selecţia rasei canine. Deci, nu greşeli ci mai degrabă “stângăcii” inerente în munca chinologică.
De ce Ciobănesc Belgian Tervueren ? Prin ce se caracterizează această rasă faţă de celelalte?
Ciobănesc Belgian Tervueren pentru că această rasă îmi satisface pe deplin gustul meu estetic, fiind iremediabil atras de tipul lupoid al speciei canine. Este o rasă elegantă, rafinată, polivalentă, cu o frumuseţe naturală, “nealterată” antropic. O consider (mă refer la rasă) expresia perfect echilibrată de eleganţă naturală şi putere. Eventualele contribuţii umane la această rasă, vorbesc aici numai din punct de vedere fizic, sunt la nivelul cizelării capului (expresivităţii), nu la nivel anatomic ca în cazul ciobănescului german. Este o rasă care nu a fost subiectul unor “mode canine” care să-i altereze naturaleţea, chiar dacă şi Tervuerenul este supus unor tendinţe. Dar aceste tendinţe sunt date de crescătorii consacrati ai rasei şi nicidecum de amatori.
În prezent câinii pe care îi deţineţi în canisa din ce linii provin?
Câinii pe care îi deţin provin din liniile belgiene şi olandeze (vechi şi noi) precum şi din liniile maghiare.
Aţi reuşit să vă formaţi în toţi aceşti ani o linie proprie de sânge?
Nu am reuşit să-mi formez o linie de sânge proprie. De altfel, crearea unei linii de sânge proprii nu este pentru mine, nici pe departe un scop în sine. Scopul meu în activitatea chinologică este reproducerea unor câini sănătoşi şi în conformitate cu standardul rasei. Linia de sânge- în sensul genetic, este un rezultat al crescătorilor foarte experimentaţi, după o activitate îndelungată. Cred ca acest termen, “linie de sânge” este foarte des pomenit în ultimul timp, fără a-i cunoaşte adevăratul sens. Crearea unui deziderat din formarea cu orice preţ a unei linii de sânge proprii, consider că este o greşeală care va avea consecinţe negative asupra unei rase. Mai ales când este experimentată de novici. Cred că în primul rând, trebuie respectat standardul rasei, ca un ideal de urmat, cu contribuţii minime aduse de inspiraţie şi noroc în alegerea partenerilor de montă.
La expoziţii aveţi anumite clase preferate la care participaţi?
Nu se poate spune că am clase preferate, dar cel mai mult îmi place să particip la arbitraje la clasa juniori. Câinii din această clasă de vârstă au, în opinia mea, o “strălucire” dată de tinereţe. Cred că şi proprietarul/crescătorul are nevoie de confirmări în această perioadă. Este un moment important în cariera expoziţională. În aceeaşi măsură respect expozanţii de la clasa veterani. Este o încununare frumoasă a parteneriatului om- câine.
Va plac câinii calmi sau cei mai nervoşi?
Nu uitaţi că sunt crescător de Ciobănesc Belgian Tervueren, un câine cu un impuls nervos şi o viteză de reacţie excepţionale, caracteristice rasei. Deci…răspunsul vine de la sine. Îmi plac câinii mai nervoşi.
Aveţi culori preferate la câini?
Da. Îmi plac câinii cu roba de culoare intensă. În ceea ce priveşte culoarea Ciobănescului Belgian Tervueren, chiar dacă nu există multe opţiuni, imi plac câinii cu roba de culoare clasică- roşcat cărbunos cu mască neagră. Roşcatul trebuie să fie intens, umed, deloc spălăcit. Dar sunt atrăgători şi cei de culoare argintie sau sable. O mare crescătoare a rasei, de origine franceză, spunea referitor la roba Tervuerenului, că îmbinarea nuanţelor roşcate de foc şi griuri savante arată ca o splendidă rochie de seară. Frumos, nu ?
În prezent canisa din câţi câini este formată?
Din cinci câini. Două femele mature şi trei masculi, dintre care un pui şi unul în vârstă de 13 ani.
(foto: Daniela Maria Moroşanu împreună cu un exemplar frumos de Tervueren)
Câte cuiburi reproduceţi anual ?
Sper să pot reproduce un cuib pe an. În conjunctura românească a Tervuerenului, este suficient, cu atât mai mult cu cât toate exemplarele au un grad suficient de ridicat de înrudire. Este imperios necesară achiziţia unor exemplare valoroase din import, din ţările consacrate în creşterea Ciobănescului Belgian Tervuerenului.
Pentru dvs. câţi pui opriţi din fiecare cuib?
Din două monte mi-am oprit câte un pui. Pentru ceilalţi am căutat proprietari responsabili şi care ar putea să-i valorizeze în expoziţiile canine. Acestora nu le-am garantat că vor ajunge campioni, ci că puii sunt în conformitate cu standardul rasei şi că în expoziţii vor obţine cel puţin calificativul EXCELENT.
Credeţi că există linii de câini care se maturizează mai greu decât altele?
Cu siguranţă da. De altfel, Ciobănescul Belgian Tervueren este o rasă al cărei exemplare care se maturizează mai târziu. Şi în acest caz există diferenţe, uneori semnificative. Şi mai ales în vitalitatea la vârste înaintate.
Ce vă plac mai mult: câinii frumoşi sau câinii valoroşi?
Aţi spus frumoşi. Oricui, sau majorităţii, frumosul place. În chinologie, de la un nivel în sus, consider că cele două noţiuni sunt strâns complementare, ba chiar se identifică. Totuşi, analizând tehnic, există diferenţe: un câine frumos, cu o robă bogată, corect static şi în mişcare, dar cu numeroase lipsuri dentare (penalizate de standard) nu este valoros. Un câine valoros (fenotipic şi genotipic) este cu siguranţă frumos. Dacă este şi Tervueren este minunat.
Dar când mergeţi şi achiziţionaţi un câine dintr-o canisă din străinătate, după ce criterii îl alegeţi?
Experienţa crescătorului, pedigree-ul câinelui şi caracterele fenotipice raportate la standard. Nu neapărat în această ordine.
Ce importanţa acordaţi pedigreelor?
Pedigee-ul este o garanţie. O condiţie necesară dar nu şi suficentă. Un pedigree bun este o responsabilitate îndeplinită a crescătorului. Desăvârşirea revine proprietarului.
De la ce vârstă câinii dvs. sunt introduşi în expoziţii?
Nu am o regulă. Până acum am arbitrat câini de la clasa puppy.
Ce preferaţi să introduceţi în canisa proprie: un pui sau un câine matur adus de la un crescător român, sau un pui adus din străinătate, cu pedigree bun, de la un crescător cu nume?
Dacă vă referiţi strict la Tervueren, aşa cum am mai spus, datorită pericolului consangvinizării, mi-aş dori un import de la o canisă din străinătate: Belgia, Franţa, Olanda, Cehia sau Slovacia.
În obţinerea unor performanţe de top la nivel naţional în expoziţiile canine, ce consideraţi că are o mai mare importanţă: valoarea genetică a unui câine sau pregătirea şi creşterea pe care i-o asigură crescătorul?
Ambele sunt importante. Una fără cealaltă nu aduce performanţa in expoziţii. În chinologie, cred că echilibrarea şi dozajul acestor două componente este secretul succesului.
Vă place să creaţi câini?
Deşi este foarte tentant , în momentul acesta, nu. Sunt partizanul respectării standardului. Acest lucru asigură perpetuarea rasei. În chinologie, mai ales în faza de construcţie, de zidire, sunt convins că eventualele “creaţii” sunt dăunătoare chiar. De exemplu, pereţii unei case se fac din cărămizi identice care oferă o anumită structură, rezistenţă, portabilitate, nu din materiale neomogene. Aceasta pentru a zidi temeinic. Un exemplu negativ îl constituie “creaţiile” din domeniul ciobăneştilor româneşti. Creşterea pe gusturi particulare, idei proprii, teorii singulare, preconcepţii chiar, duce la neomogenitate. Ori, o rasă se caracterizează prin omogenitate. La un inalt nivel de stabilitate a rasei, “creaţiile” pot “agita puţin apele”, dar fără a crea valuri mari. Şi sa nu uităm: “creaţie”, dar cu respectarea standardului., un fel de diversitate în unitate.
Credeţi în calitatea câinilor fără pedigree?
În chinologia pe care vreau să o practic nu există aşa ceva.
Aveţi vreun crescător în România pe care îl apreciaţi foarte mult pentru ştiinţa cu care îşi cultivă câinii şi de la care consideraţi că aţi avut multe de învăţat?
Îl apreciez pe domnul Sebetyen Attila din Braşov, proprietarul canisei “of Neverland”, de la care, acum 13 ani am achiziţionat primul meu câine din rasa Tervueren şi care a dat curs curiozităţii mele. Este crescătorul care a consacrat Ciobăneştii belgieni (Groenendael şi Tervueren) în România. De altfel, unul dintre primele exemplare din această rasă, văzut de mine la o expoziţie CACIB din Cluj-Napoca, este unul dintre produşii săi: Caro of Neverland- unul dintre cei mai titraţi masculi ai rasei, din ţară.
Dar din străinătate aveţi vreun crescător preferat?
Doamna Beata Stybrova din Cehia, proprietara canisei “Deabei”.
Vă rog să ne daţi acum câteva amănunte despre cele mai importante rezultatele pe care le-aţi înregistrat în ultimii ani la nivel de club, naţional şi internaţional.
Ciobănescul Belgian Tervueren nu este un obişnuit al podiumului în expoziţiile de frumuseţe. Mă pot mândri cu rezultate frumoase în cadrul rasei. Toţi câinii mei maturi sunt Campioni de Juniori ai României. Puii proveniţi din canisa mea, cei care au fost prezentaţi în expoziţii, au obţinut dreptul de montă. La această dată, datorită numărului mic de exemplare, rasa nu deţine club in România. Totuşi, un succes care a contat foarte mult pentru mine, a fost acela când, la o expoziţie CACIB de la Târgu Mureş, un mascul produs şi deţinut de mine a obţinut titlul BOB (Cel mai bun al rasei) sub arbitrajul doamnei Monique van Brempt din Belgia, fostă crescătoare şi de Ciobănesc Belgian Groenedael.
Consideraţi norocul ca fiind important în chinologie ?
Norocul este foarte important oriunde. În chinologie şi în alte sporturi la graniţă cu ştiinţa, îl numim intuiţie, viziune. Totuşi, norocul nu poate înlocui munca decât în cazuri singulare, punctuale şi nu timp îndelungat.
Aţi întâlnit ‘cuplul de aur’ în canisa dvs. sau în altă canisă, cuplu care a reprodus câini valoroşi?
Cred că în genetică, deci implicit în chinologie, nu se poate vorbi de o reproducere constantă de campioni. E drept că există monte dintre parteneri din care au rezultat mai multi câini titraţi. Dar sunt foarte mulţi factori care pot intra în discuţie, cu o statistică variabilă. Sloganuri de tipul “canisa campionilor, locul unde se nasc campionii”, nu sunt pământene.
Când stabiliţi montele, după ce criterii vă ghidaţi?
În primul rând după “trecutul” de reproducător, apoi după pedigree. Nu neglijez deloc aspectul fenotipic.
Consideraţi că există unele expoziţii în ţară în care se câştigă mai greu decât în altele?
Da. În funcţie de concurenţă.
Cam cât timp alocaţi pe zi câinilor?
În funcţie de evenimentele din canisă: fătări, expoziţii, pregătiri pentru expoziţii, dau nu mai puţin de 1,5 ore zilnic
Ce obiective chinologice v-aţi propus pe viitor?
Asa cum am mai sus, scopul meu declarat este reproducerea unor câini în conformitate cu standardul rasei Ciobănesc Belgian Tervueren. Apoi, o popularizare mai accentuată a rasei.
Ce credeţi că contează cel mai mult în creşterea unui Tervueren?
Cel mai important lucru este cunoaşterea caractristicilor rasei. Ciobănescul Belgian Tervueren nu este, contrar poate aparenţelor, un câine pentru oricine şi nu un câine pentru începători. Este un câine care necesită o oarecare experienţă. Este un câine gelos şi suportă extrem de greu înstrăinarea, veşnic în mişcare, care semnalizează orice, necesitând o socializare timpurie şi o educaţie blândă dar fermă. Fiind un câine extrem de isteţ şi energic, trebuie provocat pozitiv, angrenat în multe activităţi care să-i consume energia până la epuizare. În caz contrar, devine frustrat, agresiv sau fricos, deseori gălăgios. În aceeaşi măsură, corect educat este un companion desăvârşit, empatic, exploziv, sportiv cu o dorinţă imensă pentru lucru.
Credeţi că rezultatele unui câine din expoziţii, ţin şi de forma acestuia la momentul respectiv sau doar valoarea genetică a câinelui contează?
Succesele din expoziţii sunt rezultatul unui cumul de factori care au la bază bagajul genetic. Apoi urmează îngrijirea, educaţia, experienţa proprietarului, bunăvoinţa şi nu în ultimul rând bunul simţ al proprietarului. Cele din urmă dau forma câinelui la un moment dat.
Vorbiţi-ne acum puţin despre hrănirea câinilor dvs. Ce tip de hrană folosiţi?
Folosesc hrană mixtă. Cea industrială de bună calitate, combinată cu hrană pregătită în casă. Este mai savuroasă şi este mai aproape de hrana naturală, a animalelor sălbatice. Încerc să folosesc cât mai mult carnea crudă.
Despre tratamentele câinilor ce ne puteţi spune? Ce tratamente le faceţi şi de câte ori pe an?
Câinilor mei le fac tratamentele corespunzătoare schemei de deparazitare- vaccinare, stabilită de medicul veterinar. Mulţumesc lui Dumnezeu, nu am avut cazuri excepţionale nici măcar la fătare.
Care sunt bolile specifice rasei, ce teste de sănătate sunt disponibile, recomandate sau obligatorii la rasă şi ce teste au reproducătorii dvs?
Reproducătorii mei nu au teste făcute în străinătate. Boala gravă cu incidenţă mai mare ca la alte rase este epilepsia. Aceasta exclude câinii de la reproducţie. Displaziile de şold şi cot, precum şi alte maladii sunt totuşi rar întâlnite la Terueren.
Dvs. hrăniţi câinii la saturaţie?
Tineretul da, adulţii nu.
Consideraţi ca în România există câini de valoare?
Cu siguranţă există, lucru confirmat de rezultatele crescătorilor români la expoziţiile internaţionale.
De ce există printre crescătorii români acest miraj al câinilor aduşi din import?
Nu cred că în momentul de faţă mai există un miraj. Totuşi, trebuie să acceptăm că în ţările cu o chinologie avansată există mai multe exemplare valoroase. Acest lucru trebuie folosit şi ca argument în motivarea muncii noastre spre o chinologie de elită. Dacă vorbim strict de Tervueren în România, se impune introducerea unui material genetic nou, pentru a evita “asfixierea” populaţiei.
Dar au crescătorii străini, de exemplu, material genetic de calitate, metode mai bune de selecţie decât avem noi?
Metodele de selecţie sunt cunoscute, publice. Poate diferă mijloacele de informare, experienţa. Cu siguranţă, în multe cazuri, materialul genetic este mai bun, ca urmare a unei selecţii îndelungate şi corecte.
Ce preferaţi să reproduceţi dintr-o montă: un câine campion şi mai mulţi câini acceptabili, sau mai mulţi câini medii, apropiaţi ca valoare?
Deşi cred că situaţia, aşa cum o prezentaţi în întrebare, este puţin forţată, voi da curs întrebării. Pentru mine omogenitatea este foarte importantă. Prefer un cuib omogen. Dar nu omogenitatea de calitate slabă sau mediocră. Credeţi că un câine campion, dar care provine dintr-un cuib cu pui acceptabili, are o transmitere genetică valoroasă către urmaşi? Cu siguranţă, nu. Şi atunci merită monta cu acest exemplar? Cu siguranţă, nu. Atunci nu e un hazard că este campion? Cu siguranţă, da.
Pe un crescător care se află la început de drum sau pe un viitor proprietar de Ciobănesc Belgian Tervueren, ce îl sfătuiţi: cu ce câini să înceapă, de la ce crescător să-şi achiziţioneze, dacă acesta să fie român sau străin, dacă să înceapă cu pui sau cu câini maturi etc.?
Aşa cum am menţionat anterior, Tervuerenul are câteva caracteristici care îl individualizează. Cred că cel mai responsabil ar fi ca viitorul proprietar de Tervueren să se familiarizeze cu un câine matur din această rasă, pt. o cunoaştere “fină” a rasei şi să-şi armonizeze posibilităţile (în special cele de spaţiu şi timp), cu dorinţele. Apoi să achiziţioneze un pui valoros din România sau străinătate. Nu pot nominaliza crescătorul, dar e absolut necesară o documentare anterioară temeinică.
Dacă v-aţi mai naşte a doua oară, v-aţi mai apuca de câini?
Cineva spunea că viaţa poate fi trăită şi fără să ai alături un câine, dar e păcat. Avea dreptate. Aşa că…
În cariera dvs. chinologică de până acum ce aţi investit mai mult în câini: timp, energie, sudoare, nervi, pasiune sau bani?
Tervuerenul nu este cel mai costisitor câine. Nu necesită o întreţinere de excepţie. În schimb resursele pasiune, timp, moral, energie trebuie să fie bine reprezentate. Dar cred că ce am spus sunt valabile pentru orice câine, nu?
Canisa Automne du Loup este profitabilă pentru dvs. la acest moment?
Fiind specializaţi doar pe Tervueren, nu a fost şi nu este profitabilă în acest moment din punct de vedere al banilor. Avem alte satisfacţii nepecuniare.
Consideraţi că există o legătură directă între câinii cu rezultate notabile şi câinii buni reproducători? Adica cel care este campion în mod obligatoriu va fi şi un bun reproducător?
Nu este obligatoriu. A fi “campion” este o un merit individual, a fi bun reproducător este un merit pentru rasă. Calitatea rasei este perpetuată prin bunii reproducători, nu prin galeria campionilor. Pe scurt: prefer un bun reproducător dovedit în dauna unui campion. Binenţeles că, pentru chinologi, campionul care este un bun reproducător, este cazul ideal.
Rezultate mai bune în expoziţii cu ce aţi obţinut: cu masculii sau femelele?
Cu masculii. Tervuerenul este caracterizat printr-un dimorfism sexual accentuat; masculii sunt spectaculoşi, mai atrăgători, este normal să placă mai mult.
Dar buni reproducători ce aţi avut mai mult: masculi sau femele? Consideraţi ca este dificil de identificat un bun reproducător?Apelaţi des la consangvinizări?
Din punct de vedere al reproducerii, s-au detaşat femelele. Contribuţia lor la ridicarea nivelului exemplarelor provenite din canisă a fost semnificativă. Un bun reproducător este bineînţeles, greu de identificat. Aceasta cere timp şi monte diferite pentru a stabili cu exactitate aportul adus în urma montei cu diferiţi parteneri. Nu apelez la consangvinizări, dar ultima mea montă a fost o excepţie. Am făcut o consangvinizare, nu foarte strânsă, pe doi masculi importanţi ai rasei. Din fericire, rezultatele au fost cele dorite, cu o singură excepţie.
În cariera dvs. chinologică de până acum aţi vizitat multi crescători români? Dar crescători străini?
Sintagma “mulţi crescători” nu este caracteristică pentru Tervueren. Poate doar în Belgia şi Franţa. Nu am vizitat nici o crescătorie din străinătate.
Pentru cei interesaţi, aveţi câini la vânzare?
În acest moment, nu. Anul trecut am avut un cuib. Anul acesta voi încerca să promovez tineretul produs în canisă.
Preferaţi expoziţiile din ţară sau din străinătate? Care sunt locaţiile preferate din acest punct de vedere, ca organizare, nr de expozanţi, calitatea arbitrajului etc.
Până acum am participat numai la expoziţiile din România. Am preferinţe legate de succesele mele anterioare, nu am preferinţe legate de calitatea arbitrajului. Nici nu s-ar putea aceasta. Corpul de arbitri se schimbă la fiecare expoziţie. E drept că urmăresc un arbitraj calitativ.
(foto: Cristian Domiţian Moroşanu)
Aici punem punct interviului nostru, nu înainte de a vă mulţumi pentru amabilitate, şi a vă dori să obţineţi în continuare cât mai multe succese chinologice.
Despre caini 